Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Republica Cehă şi Sfântul Scaun

A A A

Stimați concetățeni, fiţi informaţi şi fiţi disciplinaţi!

Publicat:Tue, 24/03/2020 - 19:12

Stimați concetățeni, fiţi informaţi şi fiţi disciplinaţi!

În situația actuală cu care se confruntă cetățenii Republicii Moldova aflați pe teritoriul Republicii Cehe, venim cu anumite clarificări:

1. La momentul actual nu există posibilități sustenabile de revenire în Republica Moldova, dat fiind faptul că a fost sistată comunicarea aeriană spre și din Republica Moldova, precum și urmare sistării accesului cetățenilor străini pe teritoriul statelor vecine Cehiei si a celor de tranzit.

2. Cetățenii Republicii Moldova sunt rugați să rămână în locurile unde se află, în conformitate cu regulile de carantină impuse de autorități.

În cazul în care se încearcă să fiți evacuat de proprietarul spațiului unde locuiți sau administrația hotelului, vă rugăm să solicitați o notificare în scris.

Dacă angajatorul dumneavoastră v-a anunțat despre încetarea activității de muncă, la fel, solicitați-i o notificare în scris și/ sau obţineţi cât mai multă informație la subiect, doar astfel se va putea solicita sprijinul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Cehe.

3. Pentru persoanele care se află pe teritoriul Republicii Cehe cu pașapoarte biometrice moldovenești și se îngrijorează de expirarea celor 90 de zile prevăzute - vă informăm că, potrivit actelor adoptate în contextul instituirii stării de urgență este prevăzut că străinii care se aflau temporar pe teritoriul R. Cehe în momentul instituirii stării de urgenţă sau permanent, în conformitate cu regulile de ședere a străinilor, au dreptul să rămână pe teritoriul R. Cehe pe toată perioada stării de urgență.

Informații detaliate puteți găsi accesând pagina web a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Cehe - https://www.mvcr.cz/mvcren/docDetail.aspx… .

Recomandăm să aveți toate confirmările de anulare a zborurilor sau curselor terestre, etc. la dumneavoastră.

4. În cazul în care vor fi identificate soluții practice pentru evacuări cetățenii vor fi anunțați prin toate mijloacele existente.

Amintim că, în cazul în care prezentați simptome și dificultăți respiratorii, apelați imediat cele mai apropiate unități de sănătate publică!

5. Este obligatoriu să fie respectate cu strictețe deciziile și recomandările autorităților, iar în caz de abuzuri din partea persoanelor terțe urmează a fi anunțate organelle de poliție. Rămâneți la domiciliu și păstrați calmul.

Cetățenii aflați în situații dificile urmează să comunice detalii la adresa de e-mail: praga@mfa.gov.md sau la numărul de urgență al Ambasadei +420 733 786 333.